Balgaria - been there, done that

Am facut-o si p'asta: am fost in Bulgaria, la mare. Simteam ca e ceva neimplinit in viata mea. Tot rumânul merge la mare in Bulgaria, eu de ce nu?
Lasand gluma la o parte, m-am dus acolo pentru ca vroiam (1) sa merg la mare si (2) sa ma revad cu prieteni dragi (Boris si Jeni). Am fost ghidat de bulgarul meu catre un mic satuc semi-turistic numit Chernomorets. Undeva la sud de Burgas si aproape de Turcia. Mai jos e harta, ca sa va dati seama cum vin asezate lucrurile.



Drumul la dus a avut traseul Bucuresti -> Mangalia -> Vama Veche -> Varna -> Obzor (prietenii stiu de ce) -> Burgas -> Chernomorets.

Dupa o intrare jalnica in Bulgaria, cu drumuri vai steluta lor, carute trase de magari, multe case neterminate (am aflat ulterior ca asta se datoreaza sistemul de impozitare ce favorizeaza net casele nefinisate - smart taxing!), am vazut ce inseamna turism masiv. Proiecte imobiliare mari, unitare, constructii cu arhitectura unitara (chiar daca discutabila) pe suprafete mari, de cateva hectare. Nu bazarul arhitectonic specific zonelor turistice din Romania, cu inghesuiala maxima si prost gust superlativ.
Numarul mare de complexe turistice explica preturile foarte mici: oferta mare (spre "foarte mare"); in Romania oferta nu este egalata de cerere si de aici preturile aberante pentru lucruri net inferioare.

Asta nu inseamna ca in rest Bulgaria arata ca scoasa din cutie! Nici vorba! Este ca partea mai saraca a Romaniei. Case prapadite, opulenta e rara, masinile sunt in medie cu 5-8 ani mai vechi ca cele din Romania. Chiar si mafiotii merg cu masini mai second-hand. Sau third-hand. Poporenii merg cu masini fourth-hand.

Iata si un pic de mirodenie romaneasca in zacusca litorala bulgareasca! Morandi in concert pe 8 august!


Am ajuns si in Chernomoretz. Mic, relativ neaglomerat in plin sezon.


Iata si magnetul care m-a ademenit acolo. Are camp gravitational propriu de unde si atractia. Cel mic e un pui de bulgar simpatic, lipicios si cuminte. Cocktail cu sange romanesc, bulgaresc, grecesc si sarbesc.

Mimica lor se datoreaza faptului ca le povesteam ca fusesem la concert Iron Maiden cu o seara inainte. Inca aveam urechile infundate cand am facut poza.

La restaurantul unde a fost facuta poza am aflat o alta fateta a Bulgariei: ieftin, frate! Pai mancam de crapam la restaurant doua persoane si plateam 20 leva. Adica vreo 35-40 RON. Pai nici la McDonald's nu mananci asa ieftin. Si aici aveam doua feluri de mancare, desert si bautura. Spre sfarsit am ajuns chiar si la recodrul de 11 leva doua persoane un pranz. Adica 20 RON. Si am mancat bine! Mancare gustoasa, buna... de-mi ploua si acum in gura.

Iat-o si pe Jeni. Arhetipul matern. Zambeste tot timpul (asa cum o stiti, cei ce o stiti), da caldura celor din jur.


Plaja din Chernomorets vazuta la apus. Adica apusul era in stanga. Priveam spre nord aici. Unde, cat vedeam cu ochii, la linia orizontului era pamant. Adica Burgas, nisipurile de aur, Balcanii.


O taraba cu produse din trandafiri. Asta in Sozopol, o statiune foarte aglomerata si foarte turistica.


Aici faceam plaja, la vreo 5-6 km de Chernomorets, aproape de Sozopol. Vederea e tot spre nord.

Marea Neagra e albastra! Uau!

La plimbare prin Burgas.


Cu pusca indreptata spre Georgia. N-am nimerit niciun rus.


Pe drumul de intoarcere spre casa. Niste petre numite Chudnite Skali.


Concluzii:
- Bulgaria nu e raiul pe pamant, dar...
- Bulgaria la mare e o optiune de mers la mare viabila, extrem de ieftina (cazare si masa), mai ales daca mergi intr-o zona frecventata doar de bulgari (recomandabil sa stii bulgara/rusa sau sa ai un localnic langa tine)
- mancare buna in majoritatea locurilor/localurilor, insa asta poate si pentru ca mergeam in locatii "atent selectionate" de Boris
- ciorba de burta (shchember) - buna! usor diferita de a noastra, dar foarte buna; de incercat si musaca, o tocanita (am uitat cum se cheama) facuta la ulcior;
- drumuri bunicele; amestecat si drumuri mai proaste, si drumuri noi; trafic net inferior celui din Romania; politie am vazut rar, dar nu am patit-o
- nu am explorat partea de distractie de tip "Bamboo", adica discoteci in aer liber sau alte asemenea; deci nu stiu cat de bine s-ar distra niste oameni de cauta asa ceva; pe plaja erau insa niste topless-uri ce promiteau niste seri interesante;
- Boris si Jeni (+Kosi) - companie excelenta de concediu; de recomandat si altora ;-)

Passo Del Tonale

Dupa ce am epuizat cei 60-70 km de mal de lac Como, am continuat pe o vale ce parea bogata economic (sau poate doar era ora de varf). Dupa vreo cateva zeci de km, GPS-ul m-a aruncat in dreapta, direct spre munte. Am stat si la o bariera de tren. Dupa care am urcat pieptis. Si da-i si urca. Nu stiam ca o sa urc la cea mai mare altitudine din zilele astea (1880 m).

Drum ingust iar, cu prapastii, cu italieni nebuni de mergeau cu viteze excesive comparativ cu dificulatea si riscul rutier.

Am trecut printr-o serie de statiuni care pareau cam parasite, desi erau pline de masini. Lume nu prea era (cam aceeasi senzatie ca la Grande-Motte), ca nici sezon nu era.


Cam multi nori, dar suficient de sparti ca sa avem parte de peisaje alpine grandioase.


Instalatii de cablu care duceau dintr-o statiune mai joasa direct in Passo Tonale.


Si iaca Passo Tonale, unde e cel mai inalt punct al soselei. De aici avem zapada si instalatii de cablu care urca spre ditamai muntii (ci'ca cel mai sus urca la 3010 m).





Cam trista "comuna" Passo Del Tonale. Ca orice loc cu destinatie exclusiv turistica si lasat fara obiectul de activitate.

Coborarea pe partea cealalta a muntelui imi ofera iar drumuri inguste.



Regiunea Trento (in care ma aflam) tinea din tot dinandinsul sa se afiseze pe toate pancardele. Chiar pe alocuri cu mentiunea "autonoma". Si intr-adevar, mi s-a parut ca e o regiune mai civilizata, mai bogata. Pana si asfaltul arata altfel, adica de culoare vag rosiatica. Ca sa-si delimiteze teritoriile mafiotii.

Dimineata la Como

Dimineata devreme am plecat din hotelul meu de mii de stele verzi dupa ce mi-am luat micul dejun inclus: o cescuta cu espresso cat un degetar si un croasant mare cat o pruna. Am zis ca or fi fost aia zgarciti ca m-au vazut mai roman. Dar si un italian la o masa alaturata avea parte de acelasi festin.

Primul popas propus (si atins) era Lacul Como. Tinta intentionata pentru innoptare era Viena. N-a fost sa fie.

De la Milano la Como sunt doi pasi. Dar nu si la ora de varf. Cand e trafic ca la noi, prin Militari. In fine, spre 9-10 am inceput sa imi flutur pletele pe malul lacului. Vremea era cam nesuferita, adica niste nori destul de compacti, dar cu vagi intentii bune de a lasa un pic de soare pe ici si colo.

Am gasit greu un loc de parcare care sa indeplineasca o intersectie de criterii exigente: sa fie legal, sa fie intr-un loc bun de pozat si s-ar fi cerut si loc de pipi. N-am gasit decat unul cu primele doua criterii. Si apoi am gasit si altul... si altul... si altul. Pipi... am uitat de el si am facut cateva ore mai tarziu, Dumnezeu stie cand. Intre timp am 'turnat' cateva sute de poze.





Nu ca-i frumos? Nu ca v-ati retrage la pensioara p'acolo? ...NUUU?!?! Nu v-am convins inca? Hai ca mai aduc probe!

Asta cred ca e o casa de pensionari d-aia de-ai lor. Si am pus poza asta ca sa dovedesc ca poate fi si mai frumos la Como decat ziua prinsa de mine. Uite palmieru'! Suntem in Alpi si avem palmieri!

(si antena de satelit pentru aia de vor sa joace telecomanda)

Poate nu va place aia in panta si vreti una mai pe un promontoriu.


Pe malul lacului am mers vreo 60-65 km. Si am mers pe niste stradute care, in ciuda aparentei, erau pentru ambele sensuri!

Inchipuiti-va ca p'acilea treceau si camionase d'alea de pana in 7,5 tone.


Multe tuneluri... ca deh. (Mai tineti minte ca ma apucase o cuvantare despre tuneluri intr-un post anterior; nu reiau, ca sper ca ati fost atenti atunci)

Si iar lacul linistit; pieptanat de cate o barcuta discreta.


O mica panorama.


Prietenul meu cel mai bun timp de trei zile. M-a dus exemplar peste tot!

Imi propusese chiar si o plimbare cu feribotul, dar l-am refuzat politicos. Am preferat sa fac conturul lacului pe "terra ferma".

Nu stiu de ce dar imaginea asta mi s-a parut cu aroma de reclama (la ceva italian). Sau de "La Dolce Vita".


Ah... Como! Ca nu degeaba e pe "malul" Elvetiei.

Tzusti, am trecut in Italia

Dupa Briançon am inceput un urcus abrupt pe ceea ce promitea sa fie un fel de Transfagarasan.

Nu a ajuns extrem de sus, pe la vreo 1600 m. Dar peisaj frumos, zapada cam la nivelul meu.


Drum/mal usor instabil zic semnele. Adica masina nu statea prea bine acolo.


Si am trecut prin niste tuneluri, prin niste statiuni de ski si m-am trezit in Italia.


Nici aici peisajul nu m-a dezamagit.


Deja ma apropii de Torino.

Si deja simt ca sunt mai aproape de casa: in Italia se conduce intr-un stil foarte aproape de cel din tarisoara noastra. Depasiri pe linii continue, limita de viteza este intens optionala, agresivitate mai mare la volan. Dupa mers mii de kilometri prin tari germanice si Franta unde se respecta regulile de circulatie cu sfintenie, stilul de condus al italienilor devine strident si enervant. Si, in definitv, obositor.

Am tot vazut scris peste tot pana la Torino "No TAV". Chiar scris mare, pe un deal (n-am poza) cu pietre pe iarba.

Mi-am facut aceasta poza ca sa nu uit sa ma interesez ce e aia TAV, caci "NO" stiam si eu. Si am aflat: TAV = Treno Alta Velocità. Adica TGV cum ii zice in Franta. Sau tren de (foarte) mare viteza.Un fel de Sageata Albastra de-a lor, numai ca merge cu 300 km/h.
Ca o tara prietena, aproape sora, in Italia cand exista ceva incercari de progres, se strange o suma mare de oameni incruntati care gasesc munti de dezavantaje ale inaintarii. Asa ca... NO TAV!

Am oprit undeva langa Milano, la un hotel de trei pseudo-stele care cred ca era folosit ca loc de intalnire si destrabalare pentru mafiotii de esalon trei spre second-hand. M-am enervat pe autostrazile italiene unde, in afara de faptul ca trebuie sa platesti o caruta de bani, ii mai dai si fragmentat si fara un sistem unitar. Ba dai 2,10 EURO intr-un loc, ba 1 EURO in alt loc, ba iei cartela si platesti in functie de cati km mergi; oricum, o idee mai dezlanat fata de Franta. Plus ca jumatate din autostrada Torino-Milano era in reparatii si se mergea pe limita de viteza 80 km (italienii inteleg prin asta 120... sau poate au masini cu vitezometru in mile). Iar pe jumatatea cealalta care nu era in reparatii se vedea ca mai dijmuisera mafiotii ceva buget de asfaltare.

Sumarul zilei de 29.04: 590 km, 11 ore de mers.

Si muntii sunt tot mai aproape

Muntii sunt tot mai aproape si de jur imprejur. Aproape la fiecare intoarcere de cap descopar imagini noi, munti spectaculosi, care nu mai sunt doar in zare, in fata, ci ma inconjoara pe toate partile.

Pe asta l-am identificat ulterior ca fiind Pic-de-Bure, dar nu pot fi sigur. Eu i-am zis "muntele taiat", ca mi s-a parut ca se termina cam brusc.


Si norii astia imprastiati ma ajuta sa stau cu gura cascata mai tot timpul.



Si orasele sunt mai abrupte.


Panorama de la lacul Serre-Ponçon (asa cred ca se chema).


O podisca peste lac.


Deja cam miroase ca ma apropii de Italia.


Brançon va fi fost ultima localitate mare din Franta.

Si urca mai spre munte

Si imaginile cu vita de vie si ferme incep sa se rareasca si ma trezesc ca e tot mai pustiu si drumul tot mai ingust. La un moment dat nici biciclisti n-am mai vazut.



Totusi vremea frumoasa si o incredere oarba in GPS m-au facut sa continui fara ezitare. M-am pricopsit cu un camion in fata, dar mergea binisor, avea nivel de poluare Euro corespunzator si nu ma afuma, asa ca mi-a mai luat din anxietatea singuratatii.

Cam lat drumul aici!

Si o mica bisericuta/capela in mijlocul... a nimic, ci doar asa, pe o pajiste.


Intru pe o vale ingusta (ulterior identificata ca fiind Val de Méouge), unde lucrurile sunt si mai spectaculoase.






Niste neni care faceau rafting.

Franta bucolica

E.T. go home! A venit vremea sa plec spre casa. Am incasat o ora de varf in Montpellier, asa ca mi-a luat vreo 40 minute sa evadez de acolo (pe la 8-9 AM). Am insirat-o pe autostrada (da, aia cu plata, mama lor!) pana dincolo de Avignon. La Orange am cotit-o la dreapta spre Italia. Adica am zis GPS-ului "no motorway", i-am aratat Torino si m-a dus pe niste drumuri superbe.


Superbe, adicatelea cam ca cele din filme. Si drumuri care clar nu erau sosele de importanta, caci n-am vazut doua benzi pe sens pana nu m-am suit din nou pe autostrada Torino-Milano.

Verdeata, biciclisti. Cu cat esti mai aproape de munte, cu atat risti sa-ti pui trofeu pe grila de la radiator vrun biciclist. Biciclisti nu ca aia beti de pe la noi de apar pe Youtube. Dar biciclisti d-aia cu semicursiere, casca de protectie, echipament aerodinamic. Si cam jumatate din biciclistii astia sunt cu parul alb. Cred ca sunt pensiile mici si n-au bani de masini.

Cine stie cum se cheama copacii astia de-i vezi prin tot sudul Frantei?
[gata! s-a aflat: sunt platani!]


Ferme, vita de vie... miroase a vin!