Tzusti, am trecut in Italia

Dupa Briançon am inceput un urcus abrupt pe ceea ce promitea sa fie un fel de Transfagarasan.

Nu a ajuns extrem de sus, pe la vreo 1600 m. Dar peisaj frumos, zapada cam la nivelul meu.


Drum/mal usor instabil zic semnele. Adica masina nu statea prea bine acolo.


Si am trecut prin niste tuneluri, prin niste statiuni de ski si m-am trezit in Italia.


Nici aici peisajul nu m-a dezamagit.


Deja ma apropii de Torino.

Si deja simt ca sunt mai aproape de casa: in Italia se conduce intr-un stil foarte aproape de cel din tarisoara noastra. Depasiri pe linii continue, limita de viteza este intens optionala, agresivitate mai mare la volan. Dupa mers mii de kilometri prin tari germanice si Franta unde se respecta regulile de circulatie cu sfintenie, stilul de condus al italienilor devine strident si enervant. Si, in definitv, obositor.

Am tot vazut scris peste tot pana la Torino "No TAV". Chiar scris mare, pe un deal (n-am poza) cu pietre pe iarba.

Mi-am facut aceasta poza ca sa nu uit sa ma interesez ce e aia TAV, caci "NO" stiam si eu. Si am aflat: TAV = Treno Alta Velocità. Adica TGV cum ii zice in Franta. Sau tren de (foarte) mare viteza.Un fel de Sageata Albastra de-a lor, numai ca merge cu 300 km/h.
Ca o tara prietena, aproape sora, in Italia cand exista ceva incercari de progres, se strange o suma mare de oameni incruntati care gasesc munti de dezavantaje ale inaintarii. Asa ca... NO TAV!

Am oprit undeva langa Milano, la un hotel de trei pseudo-stele care cred ca era folosit ca loc de intalnire si destrabalare pentru mafiotii de esalon trei spre second-hand. M-am enervat pe autostrazile italiene unde, in afara de faptul ca trebuie sa platesti o caruta de bani, ii mai dai si fragmentat si fara un sistem unitar. Ba dai 2,10 EURO intr-un loc, ba 1 EURO in alt loc, ba iei cartela si platesti in functie de cati km mergi; oricum, o idee mai dezlanat fata de Franta. Plus ca jumatate din autostrada Torino-Milano era in reparatii si se mergea pe limita de viteza 80 km (italienii inteleg prin asta 120... sau poate au masini cu vitezometru in mile). Iar pe jumatatea cealalta care nu era in reparatii se vedea ca mai dijmuisera mafiotii ceva buget de asfaltare.

Sumarul zilei de 29.04: 590 km, 11 ore de mers.

Si muntii sunt tot mai aproape

Muntii sunt tot mai aproape si de jur imprejur. Aproape la fiecare intoarcere de cap descopar imagini noi, munti spectaculosi, care nu mai sunt doar in zare, in fata, ci ma inconjoara pe toate partile.

Pe asta l-am identificat ulterior ca fiind Pic-de-Bure, dar nu pot fi sigur. Eu i-am zis "muntele taiat", ca mi s-a parut ca se termina cam brusc.


Si norii astia imprastiati ma ajuta sa stau cu gura cascata mai tot timpul.



Si orasele sunt mai abrupte.


Panorama de la lacul Serre-Ponçon (asa cred ca se chema).


O podisca peste lac.


Deja cam miroase ca ma apropii de Italia.


Brançon va fi fost ultima localitate mare din Franta.

Si urca mai spre munte

Si imaginile cu vita de vie si ferme incep sa se rareasca si ma trezesc ca e tot mai pustiu si drumul tot mai ingust. La un moment dat nici biciclisti n-am mai vazut.



Totusi vremea frumoasa si o incredere oarba in GPS m-au facut sa continui fara ezitare. M-am pricopsit cu un camion in fata, dar mergea binisor, avea nivel de poluare Euro corespunzator si nu ma afuma, asa ca mi-a mai luat din anxietatea singuratatii.

Cam lat drumul aici!

Si o mica bisericuta/capela in mijlocul... a nimic, ci doar asa, pe o pajiste.


Intru pe o vale ingusta (ulterior identificata ca fiind Val de Méouge), unde lucrurile sunt si mai spectaculoase.






Niste neni care faceau rafting.

Franta bucolica

E.T. go home! A venit vremea sa plec spre casa. Am incasat o ora de varf in Montpellier, asa ca mi-a luat vreo 40 minute sa evadez de acolo (pe la 8-9 AM). Am insirat-o pe autostrada (da, aia cu plata, mama lor!) pana dincolo de Avignon. La Orange am cotit-o la dreapta spre Italia. Adica am zis GPS-ului "no motorway", i-am aratat Torino si m-a dus pe niste drumuri superbe.


Superbe, adicatelea cam ca cele din filme. Si drumuri care clar nu erau sosele de importanta, caci n-am vazut doua benzi pe sens pana nu m-am suit din nou pe autostrada Torino-Milano.

Verdeata, biciclisti. Cu cat esti mai aproape de munte, cu atat risti sa-ti pui trofeu pe grila de la radiator vrun biciclist. Biciclisti nu ca aia beti de pe la noi de apar pe Youtube. Dar biciclisti d-aia cu semicursiere, casca de protectie, echipament aerodinamic. Si cam jumatate din biciclistii astia sunt cu parul alb. Cred ca sunt pensiile mici si n-au bani de masini.

Cine stie cum se cheama copacii astia de-i vezi prin tot sudul Frantei?
[gata! s-a aflat: sunt platani!]


Ferme, vita de vie... miroase a vin!

La Grande-Motte din nou

In seara de Paste am mai dat o fuga la Mediterana. Asa, ca pentru o plimbare pe malul marii (am mers in picioarele goale pe nisip, sic!). Am mai pozat o data parcarea Dali pentru barci.


Si am facut si un apusel, asa, ca orice fotograf de duzina care se respecta.

Domnu', va plac vederea?

Da, am spalat in ziua de Paste!

Da, am spalat rufe in ziua de Paste! Adica duminica!. Duminica nefiinz ziua sabatului original (de vineri seara pana sambata seara), dar a devenit ulterior prin dorinta de distantare a crestinilor fata de evrei si prin sarbatorirea duminicii ca fiind ziua in care a inviat Isus.
Spalatul asta de sarbatori cred ca devenit un reflex pseudo-crestinesc. Zice p'acolo, prin Biblie, sa nu muncesti in ziua a 7-a. Sa nu speli, sa nu cosi si alte activitati care pe vremuri erau asimilate muncilor. Si uite asa au ramas pacate capitale un nasture cusut sau o masina automata pusa la spalat, insa nu e vazut deloc pacat sa mergi la serviciu, sau la cumparat carne de mici si fript pe gratar sau sa inveti pentru vreun examen. Curioasa e mintea asta umana cand se incapataneaza sa ramana ancorata in "traditii" formale si uita fondul. Oricum, fondul e destul de nemilos cu cei ce incalca legea (Exodul 31:14-15):

14.	Păziţi deci ziua de odihnă, căci ea este sfântă pentru voi. Cel ce o va întina, acela va fi omorât; tot cel ce va face într-însa vreo lucrare, sufletul acela va fi stârpit din poporul Meu;
15.	Şase zile să lucreze, iar ziua a şaptea este zi de odihnă, închinată Domnului; tot cel ce va munci în ziua odihnei va fi omorât.

Evreii chiar au un institut care studiaza cum sa armonizeze tehnologiile moderne cu respectarea Sabatul (Shabbat). Au scornit de exemplu lifturi care merg singure sambata si opresc la fiecare etaj, ca omul sa nu faca focul (asa zice in Biblie), si cum electricitatea e asimilata focului s-a gasit aceasta solutie.
Eu ma balacaresc in nesimtire si pacat de sabat si alte sarbatori legal-crestine si fac... ce nu fac? Sa lasam filozofiile si discutiile teologice si sa trecem la blogareala.

Am folosit prima oara o spalatorie publica. Interesanta dixtractia: iti arunci rufele intr-o masina de spalat aliniata intr-un sir precum un jackpot la cazino, apoi te scobesti de fise si hranesti un automat central. Ala iti da si un paharel de detergent pe care il versi in masina, si tot aluia ii spui care e masina ta, si el ii da drumul dupa ce isi ia vama.

Si ce e misto ca spalatoriile astea sunt deschise zi lumina, fara personal uman. Si la o anumita ora se incuie usa singura. Simpatic!


Chiloti la centrifuga!

Noaptea in Montpellier, de Paste

Apoi a urmat noaptea de Inviere la o biserica ortodoxa din Montpellier unde erau numai romani. A fost ciudat, caci a fost o slujba in romaneste si in franceza, dupa un ritual care nu-mi semana cu ce eram obisnuit. Poate ca era un megamix ortodox cu influente greco-catolice. Si ceva rap frantzuzesc.
Aci o poza pe liniile de tramvai, pe o strada cuminte de Montpellier.

La ora aia mai treceau diversi tineri care se intorceau/duceau de la/la petreceri si se uitau extrem de ciudat la trei tzacanitzi cu lumanari in mana.

De retinut: miroseau frumos salcamii.

Dupa-masa in Lyon

Daca dimineata am inceput-o ca japonezii in Strasbourg, dupa-masa am ajuns obositi si cu ceva nevoi urgente (fiziologice) in Lyon. Deci premizele erau mai neplacute. Am invartit ceva masina pana am gasit un loc de parcare. Nu aveam idee unde e centrul orasului sau unde sunt obiectivele interesante. Din masina n-am vazut mare lucru, caci autostrada trece cumva prin miezul orasului, o parte printr-un tunel si... tzac-pac te scoate pe partea ailalta cat ai zice peste.


Traficul era destul de aglomerat. Era sambata dupa-masa si lumea iesise la tot felul de promenade. Aici e cheiul Rhône-ului unde sunt zone e skatebroading, terenuri de basket. Frumos, frumos!


Trecuram podul (Pont Morand?) si ajunseram brusc in ceea ce mirosea a centru. Adica in Place Louis Pradel. Unde e un fel de Ozana frumos curgatoare si unde-si spala oamenii picioarele.

Tot in piata asta se afla si Opera.


Aici o sculptura din aceeasi piata (in spate se vede latura Operei).


Apoi Place de Terreaux.

Lume ca la balamuc. Si care nu mi s-a parut mai de calitate decat lumea de la Mall din Bucuresti. Aceleasi fetze de cocalari si fetitze sclipicioase pe la blugi si pe tricouri. Ma rog, poate ca ne era noua foame si vedeam lumea cu ochi mai putin toleranti.

Aici o cladire ce mi s-a aratat intr-o ipostaza buna de pozat.


Place Marechal Lyautey.

Aici deja era liniste. Si hotarasem sa ne retragem spre masina ca sa luam pranzul pe autostrada. Unde de obicei se mananca bine si ieftin.
Dupa ce ne-am suit in masina au trecut 10 minute pana sa trecem Rhône-ul pe un pod din centru. Apoi inca 5 minute sa iesim din Lyon. Caci te sui pe ceea ce e un fel de autostrada chiar din centru si nu mai vezi niciun stop pana ajungi in orasul urmator. S-a auzit la domnii de candideaza la Primarie?

A mai urmat Avignon-ul vazut in super-zbor pe inserat. Deci nu sunt poze decente.

Dimineata in Strasbourg

Dupa o plecare pe inserat din Metzingen am ajuns relativ repede in Strasbourg, adica in Franta cu puternic miros de Germania. Mai ales ca orasul e chiar pe granita, in Alsacia. Am "garat" la un hotel Etap unde ne-am facut formalitatile de cazare la un automat din hol, tot acolo am platit cu cardul si apoi ni s-a dat "cheia" de la camera sub forma unui bonulet cu un numar pe el. Numar magic cu care am deschis si poarta de la parcare, si usa la camera. Simplu!

Dimineata, cand am cascat ochii pe geam am vazut Cladirea Parlamentului European (Cladirea Louise Weiss). Poza asta nu e facuta chiar de pe geamul hotelului, ci mai tarziu, cand am survolat cu masina mai de aproape.


Eglise St.Paul


Catedrala cu un singur turn din Strasbourg


O casuta intre doua canale. Deja miroase a Olanda.


Stradute cu cladiri vechi.


Maison des tanneurs


Gurmanzi francezii, gurmanzi si privitorii.


Acum o serie de poze cu Strasbourgul mai putin vechi.


Batorama.


Niste reclame prin statiile de tramvai.

Abtibild peste o reclama la Chloé ("L'Oppression peut nuire gravement a ta gueule").


(ultima e dedicatie speciala pentru Eddie)