sâmbătă, aprilie 26, 2008

Dimineata in Strasbourg

Dupa o plecare pe inserat din Metzingen am ajuns relativ repede in Strasbourg, adica in Franta cu puternic miros de Germania. Mai ales ca orasul e chiar pe granita, in Alsacia. Am "garat" la un hotel Etap unde ne-am facut formalitatile de cazare la un automat din hol, tot acolo am platit cu cardul si apoi ni s-a dat "cheia" de la camera sub forma unui bonulet cu un numar pe el. Numar magic cu care am deschis si poarta de la parcare, si usa la camera. Simplu!

Dimineata, cand am cascat ochii pe geam am vazut Cladirea Parlamentului European (Cladirea Louise Weiss). Poza asta nu e facuta chiar de pe geamul hotelului, ci mai tarziu, cand am survolat cu masina mai de aproape.


Eglise St.Paul


Catedrala cu un singur turn din Strasbourg


O casuta intre doua canale. Deja miroase a Olanda.


Stradute cu cladiri vechi.


Maison des tanneurs


Gurmanzi francezii, gurmanzi si privitorii.


Acum o serie de poze cu Strasbourgul mai putin vechi.


Batorama.


Niste reclame prin statiile de tramvai.

Abtibild peste o reclama la Chloé ("L'Oppression peut nuire gravement a ta gueule").


(ultima e dedicatie speciala pentru Eddie)

vineri, aprilie 25, 2008

Metzingen - outlet city

Un fel de Popesti-Leordeni, dar mai mic. Si infinit mai curat. Popesti-Leordeni pe langa Stuttgart. Si care si-a castigat renumele de "outlet city". Un fel de Parndorf pentru obisnuitii cu Austria. Nu are mai mult de 2 km in diametru, dar e plin de firme de renume.




Si cu riscul de a ma repeta: e incredibil de curat!

Asta e o strada obisnuita ne-centrala (daca se poate vorbi de ceva central intr-un orasel de dimensiunile astea).
Asta e piata centrala.


Aici o imagine surprinsa a doua zi la deschiderea magazinului Hugo Boss. Inauntru era cam vid, caci forta de suctiune care a tras oamenii ce asteptau in strada a fost impresionanta.


Ce e bine de stiut: magazinele deschid la 10 si inchid la 20 (dar la 20 fara 5 te cam usuie afara). Nu e bine de mers in weekend, caci vine tot neamtul de munceste in restul saptamanii.
Preturi... acceptabile, dar totusi de produse de marci renumite. Adica sunt reduse de la preturile exorbitante initiale. Sau pot parea mari in continuare, depinde cu ce sunteti obisnuit. Pentru impatimitii de "treasure hunting" se pot gasi mici comori ici si colo; haine cu defecte minore care au discount semnificativ (pe la 1/2-1/3 din pretul initial). Dar repet: rabdare.
Altceva de retinut: cazarea pare a fi o problema. Sunt vreo 4-5 hoteluri si pensiuni chiar in Metzingen si sunt cam pline (noi am ajuns joia, intr-o saptamana banala si am gasit foarte greu si destul de prost).

joi, aprilie 24, 2008

Tunel

Am facut la plezneala o poza intr-un tunel. A iesit interesanta.


Apropos: stiti care e femininul de la tren? Raspuns: tunel. Banc de la domnul dirig Troie.

Si ca sa continui dizertatia despre tuneluri (cu incursiuni si in multimea mai cuprinzatoare a infrastructurii tarilor capitaliste), remarc ca am trecut in astea doua saptamani prin atatea tuneluri cate nu are Romania in toata tara. Cand aud/auzeam laudele romanesti cu marile realizari Bumbesti-Livezeni, Transfagarasan s.a.m.d., ma apuca damblalele! Marile realizari romanesti citate mai sus sunt de vazut pe toate drumurile "judetene" din tarile din preajma Alpilor.
Am mers la un moment dat pe un drum din nordul Italiei ce ducea spre Austria. Era un drum secundar (exista si o autostrada in paralel). Am numarat 21 de tuneluri in 35-40 km (ma plictiseam la volan si oricum am parcurs in ambele sensuri acea protiune). Si drumul asta nu era o exceptie. Tuneluri si amenajari deosebite pe sosele montane am vazut peste tot. Si nu parea ca sunt toate facute in ultimii ani de glorie capitalista. Unele aratau ca sunt vechi de cand s-a inventat automobilul.
Ca sa nu mai vorbesc de autostrada dintre Bolzano (IT) si Innsbruck (AT) care pe vreo 110 km merge pe o vale adanca si rareori atinge pamantul. E mai mult un pod intrerupt arareori de contactul cu malurile vaii. Si asta pe 100 km.

Of...

Ah... Elvetia reloaded!

Dis de dimineata am ajuns din nou in Elvetia prin Geneva. De data asta nu era nici naiba la punctul vamal; deci daca intrii prin partea de vest e ca si cum Elvetia ar fi in UE.
Ne-am fatzait putin prin Geneva la ora matinala (~ 8 AM) si din pacate nemtii astia de vorbesc frantuzeste cu accent italian nu pornisera faimoasa stropitoare Pissvache (de care v-am zis la prima trecere). Insa peisajul era frumusel. Iaca de vedeti:


Aici niste incercari de poze frumoase cu lacul (Lacul Geneva, remember?).






Ar fi multe de spus despre Elvetia. Mie unul mi-a placut mult. Atat de mult pana la a-mi face un nou tel pentru varsta pensiei (adica de la 40 ani incolo), adica o destinatie pentru retragere. Poate ca sunt subiectiv, ca m-a prins pe mine intr-un moment bun tranzitul acestei tari, poate ca vremea frumusica amestecata cu muntii aia nesimtiti de langa lacuri si curatenia desavarsita, poate ca toate astea sa ma fi cucerit. Pana la proba contrarie o sa cam visez nostalgic la tarisoara asta.

miercuri, aprilie 23, 2008

Curcubeu

Seara am plecat spre Germania (directia Metzingen). Undeva prin pustietatile dinspre Grenoble am prins tangential un nor de ploaie si... un curcubeu de toata splendoarea.

Au fost momente cand s-a aratat chiar dublu.


Pozele nu sunt chiar de vedere caci sunt facute din mers, prin geamurile masinii (la 130 km/h nu puteam deschide geamul).

Mediterana

Soare, senin - ce ne-am zis? Hai sa vedem cum arata Mediterana, ca doar e la doi pasi de Montpellier (10 km). Am pus GPS-ul sa faca un traseu mulat pe malul marii si i-am dat bice (mai de vara). Am ajuns in La Grande Motte, un fel de Mamaie de-a lor. Aprilie, aprilie, dar locuri de parcare ioc! Era plin de masini. Oamenii insa lipseau (remember Vanilla Sky?). De ce? Pai era ora pranzului. Nici tipenie de om pe strada.


Apoi am gasit balta... Marea Mediterana. Fostul lac roman.

Poate cativa mai curiosi o sa va intrebati cum am facut poza asta "din larg". E facuta din varful unui dig mai lung si mai inalt.

Tot de aici aveam vedere spre un far care avea silueta unui Burj-Al-Arab. Poate nu chiar din unghiul asta.


Nisip si mare.


Nisip, umbre si mare.


Tot pierzand vremea pe acolo a trecut ora mesei si lumea a inceput sa vina pe plaje. Unii aveau chef de baie, altii nu.


Cam atat de la prima vizita la Mediterana. Soare, torpeala, ceva lume (unii chiar in apa). Nimic de adaugat. Aaaa... ba da: am mancat un quiche bun! Nici nu se putea altfel. Si gaufre cu piure de castane. Grea viata!

marți, aprilie 22, 2008

Viaductul Millau

Viaductul Millau, mandria ingineriei din Franta ultimilor ani (terminat in 2004). Cel mai inalt pod pentru vehicule din lume - 343 m in cel mai intalt stalp (toate informatiile sunt de pe Wikipedia). Face parte din autostrada A75 Paris - Béziers. Autostrada pe care am mers dinspre Montpellier si... am fost deviati caci sensul nostru de mers era in reparatii la un moment dat. Iesirile de pe autostrada sunt in general benefice ochiului, asta daca nu te grabesti. Pentru ca treci prin zone frumoase.

Cam asta a fost ultima pata de cer senin vazuta. Dupa care a urmat nor, vant si... ploaie cand am ajuns la viaduct.

Urmeaza pozele cu marea traversare insa facute prin parbrizul plouat si mazgalit de stergatoare.




In partea cealalta (nordica, spre Paris) se face o parcare pe dreapta de unde poti merge la un punct de belvedere. Urmeaza pozele facute de acolo. Din pacate... vremea tot rea.




Dupa ce pleci din parcare... ajungi la "peage". Costa 5,60 Euro sa treci peste pod. Din pacate parcarea de dupa pod e facuta in asa fel incat nu poti sa te intorci pe celalalt sens al autostrazii fara sa platesti. Sau nu am gasit eu modalitatea. Asa ca, decat sa ma intorc pe autostrada sa mai dau 5,60 Euro, am luat-o prin Millau. Am coborat in vale, am traversat orasul (frumusel) si am urcat in partea cealalta. Unde, dupa ce am dat de un drum barat, am rugat GPS-ul sa ma directioneze pe vreo ulita mai prapadita si asta a facut. Si pe ulita aia prapadita am dat de un alt punct de belvedere de unde am reusit o panorama.



Se vede orasul Millau, raul Tarn. In stanga, in afara cadrului e viaductul. In spate e Montpellier/Beziers la vreo suta de km. Iar in fata, departe... Parisul. La vreo 500 km.

luni, aprilie 21, 2008

Toulouse + Quiche = Love


Asta a fost ziua de mers (via Béziers) la Toulouse numit si Ville Rose pentru arhitectura lui bogata in caramizi.

Aici si-a facut facultatea Petre Roman. Tot aici sunt si cateva ateliere de strungarie unde se fac Airbus-uri, sateliti si alte cioace de genul asta. Prin zona este si Centrul Spatial Toulouse (CST), cel mai mare din Europa.

Din punctul meu de vedere Toulouse s-a remarcat prin cateva lucruri: m-a plouat, am mancat un quiche excelent (de fapt vreo doua feluri) si mi-a crapat cardul de memorie de la aparatul foto ducand la pierderea a cateva zeci de poze de pe drumul spre Toulouse, cand am avut vreme buna. Dupa quiche am descoperit flan-ul, o tarta (dulce) care abunda prin patiseriile frantuzesti si care mi s-a parut buna, buna, buna!

La intoarcere n-am mai avut acelasi noroc de vreme buna, ba chiar s-a intamplat ca s-a si intunecat, asa ca nu am putut reface pozele.

Tot pe drumul spre Toulouse am remarcat Gendarmeria franceza in actiunea de vanatoare/ambuscare a soferilor vitezomani. Un nene cu Mercedes care a indraznit sa ma depaseasca a fost lovit de laserul radarului pe o sosea in linie dreapta din pustietatile pe unde circulam si a fost oprit de un comando de gendarmi si gendarmerite care au rasarit din pamant, din iarba verde de pe ambele parti ale drumului ca sa mi-l amendeze. M-au trecut fiorii cand am vazut haita de vreo 5 albastri si albastre sarind la jugulara plapandul Mercedes. Ce mergeam eu cuminte pana atunci, dar ce cuminte am fost din acel moment incolo.

Sumarul zilei: 508 km (dus-intors), aproape 11 ore (cu tot cu plimbari, opriri pentru poze pierdute in neant, mancat).

Ce-am invatat: ca Geandarmeria franceza chiar exista si e compusa din oameni albastri de ambele sexe care stau prin tufisuri; ca quiche-ul e ceva foarte bun si imoral care ingrasa; sa nu am incredere in cardurile SD, chiar daca se cheama Kingston.

duminică, aprilie 20, 2008

Montpellier pe vreme mohorata

Asa l-am cunoscut pe Montpellier, pe o vreme mohorata. Bine, l-am vazut din zbor si cu zi inainte, insa acum am luat-o la pas, prin ploaie. Orasul universitatilor si al spitalelor cum scrie chiar pe placutele de orientare de pe autostrada. Oras cochet, curat, dichisit cu tot felul de amenajari urbanistice, inclusiv cu faimoasa (la noi) iarba pe liniile de tramvai, care "la ei" e frecvent intalnita.

Si da bine, nu se poate spune ca nu!

Zona centrala, partea noua (exista si un centru vechi). Cred ca arata mai bine pe soare, dar nu am poze.




Aici e piata Celor Trei Gratii (e o statuie/fantana mititica in poza). Piata se cheama de fapt Place De La Comedie si e buricul orasului.

Pe doamnele gratii nu le postez aici, ca au iesit cam bosumflate de la vreme. Le gasiti pe net in zeci de variante pozate de norocosi care au prins vreme mai buna.

Asta nu stiu cum se cheama sau ce reprezinta. Astept provincia sa-mi dea explicatii. E cumva Hotel de Région?


O sa urmeze poze din alte zone ale orasului facute in zilele urmatoare. Si atunci am prins si soare.

sâmbătă, aprilie 19, 2008

Franta

Si a urmat Franta. Care, dupa Elvetia, mi s-a parut mai putin spectaculoasa.
Mai era si oboseala acumulata (a treia zi de condus non-stop), asa ca aici n-am facut decat sa gonesc spre destinatia intermediara (Montpellier), sa mai ridic cate o spranceana la cate un peisaj frumusel si sa contorizez toate neplacerile Frantei in comparatie cu tarile germanice de mai sus (sau de mai jos - pe bloguri).


Nu mi-a placut costul autostrazilor.
In Ungaria dai 7 Euro pentru 4 zile de mers pe autostrazi (toate).
In Austria dai 7,70 Euro pentru 10 zile de mers pe autostrazi (toate).
In Elvetia dai cam 30 Euro (40 CHF) pentru tot anul de autostrazi (toate).
In Franta am dat 30,20 Euro pentru a merge de la Geneva la Montpellier. Si am ratat o plata de vreo 2 Euro pentru ca am iesit din Geneva pe un drum secundar. Iar cei 30,20 Euro i-am dat in doua transe. Ulterior am descoperit ca platile pentru autostrazi in Franta se fac in mai multe feluri, ceea ce m-a dus cu gandul la eticheta care s-a pus francezilor ca fac lucruri complicate inutil.
Peste cateva zile m-am calmat dupa ce am vazut cum e in Italia, unde e o babilonie fata de Franta.

Sumarul zilei: 979 km, 12 ore si 30 minute (cu tot cu pauze de poze).
Ce-am invatat: Ca Elvetia e frumoasa rau! Ca navigatia GPS e utila ca aerul. Si multe altele si marunte cum ar fi modalitatile de plata pe autostrazile straineze.

Ah... Elvetia!

M-am cam indragostit de Elvetia.
Am ezitat daca sa o iau prin tara asta care necesita control la vama. Aveam si detectorul de radar in bagaje si stiam ca pot fi perchezitionat de politie si posesia de detector e infractiune grava in Elvetia. Pana la urma mi-am zis sa imi iau inima in dinti si sa "ma risc".


Controlul vamal a fost mai minutios decat ma asteptam, dar politicos si a durat 5 minute. Ulterior am mai intrat o data in Elvetia prin Geneva si nu era nimeni la postul vamal. Insa la coltul de nord-est e sita mai deasa.

Ziua a inceput prost in Germania, cu ploaie. Cand am intrat in Elvetia ploaia a continuat. Pana spre Zurich, cand norii s-au mai spart si peisajul a inceput sa ma copleseasca.


Aici eram deja aproape de Lausanne, pe cumpana apelor intre Rhin si Rhone. De aici autostrada a inceput sa coboare spre lacul Leman (sau Lacul Geneva).


Aceasta coborare a autostrazii spre lac si Lausanne m-a lasat cu gura cascata. Peisajul ce s-a revelat in fata ochilor a fost incredibil. Muntii de vis-a-vis sunt in Franta. Si fix in fata este localitatea Evian-les-Bains, de unde se scoate apa aia de o beau snobii pe la noi si toata lumea pe la ei. In centru si stanga jos se vede Lausanne.


Prin astfel de locuri m-a plimbat GPS-ul cand l-am rugat sa ma scoata putin de pe autostrada. Cam asta a fost momentul cand m-a cucerit total Elvetia si mai ales Lausanne-ul (pe care l-am vazut doar de sus).


Am trecut si prin Versoix (unde a fost residinta regelui Mihai in exil), si apoi prin Geneva. Aici nu am oprit decat la stopuri. Am reusit sa fac o poza chinuita stropitoarei ("PissVache") din mijlocul lacului.

vineri, aprilie 18, 2008

Peste o mie

Peste o mie de kilometri am facut in ziua asta (1.047 km). Cred ca a fost pentru prima oara cel mai lung traseu la volan facut de mine.


Podurile cu verdeata din Ungaria si/sau Austria.


Rafinaria OMV de la intrarea in Viena.


Benzinaria de la iesirea din Salzburg/Austria unde am oprit sa... dau 50 de centi "la un nene" ca sa fac un pipi.


Am oprit dupa Munchen, intr-un orasel Buchloe. Aveam ezitari pentru a doua zi in ceea ce priveste Elvetia.

Sumar: 1.047 km, 15 ore de condus si pauze.
Ce-am invatat: ca poti sa-ti iei vigneta pentru autostrazile unguresti si austriece de la benzinaria Mol de la intrarea in Szeged. Ca poti sa treci foarte misto in Ungaria prin Cenad (venind dinspre Timisoara, nu dinspre Arad), ca sa eviti eventuale aglomerari de la Nadlac.

joi, aprilie 17, 2008

Timisoara/Temesvar

Titlul blogului e "prieteni, vorbe si imagini". Aici sunt imagini cu prieteni. Oameni care m-au facut sa ma simt in Timisoara ca acasa, desi i-am mai intalnit doar o data in viata pana atunci.

El e Morris Joy. Asta e numele de "scena". Nici nu conteaza ce scrie in buletin.


Iar aici sunt cu doi "allianz"-i banateni, oameni dintr-o bucata (Mihai Albu si Marius Crisan).

Cu astfel de oameni devin valabile miturile despre ospitalitatea si omenia româneasca. Mituri in care nu prea mai credeam si care din pacate sunt doar exceptii in ziua de azi.

Inceput de drum lung

Iaca imi pusei bocceluta in spinare, ma suii pe bidiviul japonez si apucai calea pribegiei temporare (numita vacanta). Toate mi s-au parut roz in ziua aia. Rozul metaforic care in realitate a izvorat din verdele crud de primavara si dintr-un cer albastru racoritor.

Ma asteptau mii de kilometri de condus fara peripetii, cu privelisti frumoase si manoase pentru amintiri.

Sumarul zilei intai: 550 km, 9 ore si 45 minute cu tot cu pauze.
Ce-am invatat: drumul Lugoj - Timisoara e prost ca naiba. Din pacate nu se poate evita. De asemenea lucrari de asfaltare prin preajma Sebesului si pana la Deva. Mici obstacole deci. La intoarcere am vazut si ce inseamna asfaltarea asta...