Mediterana

Soare, senin - ce ne-am zis? Hai sa vedem cum arata Mediterana, ca doar e la doi pasi de Montpellier (10 km). Am pus GPS-ul sa faca un traseu mulat pe malul marii si i-am dat bice (mai de vara). Am ajuns in La Grande Motte, un fel de Mamaie de-a lor. Aprilie, aprilie, dar locuri de parcare ioc! Era plin de masini. Oamenii insa lipseau (remember Vanilla Sky?). De ce? Pai era ora pranzului. Nici tipenie de om pe strada.


Apoi am gasit balta... Marea Mediterana. Fostul lac roman.

Poate cativa mai curiosi o sa va intrebati cum am facut poza asta "din larg". E facuta din varful unui dig mai lung si mai inalt.

Tot de aici aveam vedere spre un far care avea silueta unui Burj-Al-Arab. Poate nu chiar din unghiul asta.


Nisip si mare.


Nisip, umbre si mare.


Tot pierzand vremea pe acolo a trecut ora mesei si lumea a inceput sa vina pe plaje. Unii aveau chef de baie, altii nu.


Cam atat de la prima vizita la Mediterana. Soare, torpeala, ceva lume (unii chiar in apa). Nimic de adaugat. Aaaa... ba da: am mancat un quiche bun! Nici nu se putea altfel. Si gaufre cu piure de castane. Grea viata!

Viaductul Millau

Viaductul Millau, mandria ingineriei din Franta ultimilor ani (terminat in 2004). Cel mai inalt pod pentru vehicule din lume - 343 m in cel mai intalt stalp (toate informatiile sunt de pe Wikipedia). Face parte din autostrada A75 Paris - Béziers. Autostrada pe care am mers dinspre Montpellier si... am fost deviati caci sensul nostru de mers era in reparatii la un moment dat. Iesirile de pe autostrada sunt in general benefice ochiului, asta daca nu te grabesti. Pentru ca treci prin zone frumoase.

Cam asta a fost ultima pata de cer senin vazuta. Dupa care a urmat nor, vant si... ploaie cand am ajuns la viaduct.

Urmeaza pozele cu marea traversare insa facute prin parbrizul plouat si mazgalit de stergatoare.




In partea cealalta (nordica, spre Paris) se face o parcare pe dreapta de unde poti merge la un punct de belvedere. Urmeaza pozele facute de acolo. Din pacate... vremea tot rea.




Dupa ce pleci din parcare... ajungi la "peage". Costa 5,60 Euro sa treci peste pod. Din pacate parcarea de dupa pod e facuta in asa fel incat nu poti sa te intorci pe celalalt sens al autostrazii fara sa platesti. Sau nu am gasit eu modalitatea. Asa ca, decat sa ma intorc pe autostrada sa mai dau 5,60 Euro, am luat-o prin Millau. Am coborat in vale, am traversat orasul (frumusel) si am urcat in partea cealalta. Unde, dupa ce am dat de un drum barat, am rugat GPS-ul sa ma directioneze pe vreo ulita mai prapadita si asta a facut. Si pe ulita aia prapadita am dat de un alt punct de belvedere de unde am reusit o panorama.



Se vede orasul Millau, raul Tarn. In stanga, in afara cadrului e viaductul. In spate e Montpellier/Beziers la vreo suta de km. Iar in fata, departe... Parisul. La vreo 500 km.

Toulouse + Quiche = Love

Asta a fost ziua de mers (via Béziers) la Toulouse numit si Ville Rose pentru arhitectura lui bogata in caramizi.

Aici si-a facut facultatea Petre Roman. Tot aici sunt si cateva ateliere de strungarie unde se fac Airbus-uri, sateliti si alte cioace de genul asta. Prin zona este si Centrul Spatial Toulouse (CST), cel mai mare din Europa.

Din punctul meu de vedere Toulouse s-a remarcat prin cateva lucruri: m-a plouat, am mancat un quiche excelent (de fapt vreo doua feluri) si mi-a crapat cardul de memorie de la aparatul foto ducand la pierderea a cateva zeci de poze de pe drumul spre Toulouse, cand am avut vreme buna. Dupa quiche am descoperit flan-ul, o tarta (dulce) care abunda prin patiseriile frantuzesti si care mi s-a parut buna, buna, buna!

La intoarcere n-am mai avut acelasi noroc de vreme buna, ba chiar s-a intamplat ca s-a si intunecat, asa ca nu am putut reface pozele.

Tot pe drumul spre Toulouse am remarcat Gendarmeria franceza in actiunea de vanatoare/ambuscare a soferilor vitezomani. Un nene cu Mercedes care a indraznit sa ma depaseasca a fost lovit de laserul radarului pe o sosea in linie dreapta din pustietatile pe unde circulam si a fost oprit de un comando de gendarmi si gendarmerite care au rasarit din pamant, din iarba verde de pe ambele parti ale drumului ca sa mi-l amendeze. M-au trecut fiorii cand am vazut haita de vreo 5 albastri si albastre sarind la jugulara plapandul Mercedes. Ce mergeam eu cuminte pana atunci, dar ce cuminte am fost din acel moment incolo.

Sumarul zilei: 508 km (dus-intors), aproape 11 ore (cu tot cu plimbari, opriri pentru poze pierdute in neant, mancat).

Ce-am invatat: ca Geandarmeria franceza chiar exista si e compusa din oameni albastri de ambele sexe care stau prin tufisuri; ca quiche-ul e ceva foarte bun si imoral care ingrasa; sa nu am incredere in cardurile SD, chiar daca se cheama Kingston.

Montpellier pe vreme mohorata

Asa l-am cunoscut pe Montpellier, pe o vreme mohorata. Bine, l-am vazut din zbor si cu zi inainte, insa acum am luat-o la pas, prin ploaie. Orasul universitatilor si al spitalelor cum scrie chiar pe placutele de orientare de pe autostrada. Oras cochet, curat, dichisit cu tot felul de amenajari urbanistice, inclusiv cu faimoasa (la noi) iarba pe liniile de tramvai, care "la ei" e frecvent intalnita.

Si da bine, nu se poate spune ca nu!

Zona centrala, partea noua (exista si un centru vechi). Cred ca arata mai bine pe soare, dar nu am poze.




Aici e piata Celor Trei Gratii (e o statuie/fantana mititica in poza). Piata se cheama de fapt Place De La Comedie si e buricul orasului.

Pe doamnele gratii nu le postez aici, ca au iesit cam bosumflate de la vreme. Le gasiti pe net in zeci de variante pozate de norocosi care au prins vreme mai buna.

Asta nu stiu cum se cheama sau ce reprezinta. Astept provincia sa-mi dea explicatii. E cumva Hotel de Région?


O sa urmeze poze din alte zone ale orasului facute in zilele urmatoare. Si atunci am prins si soare.

Franta

Si a urmat Franta. Care, dupa Elvetia, mi s-a parut mai putin spectaculoasa.
Mai era si oboseala acumulata (a treia zi de condus non-stop), asa ca aici n-am facut decat sa gonesc spre destinatia intermediara (Montpellier), sa mai ridic cate o spranceana la cate un peisaj frumusel si sa contorizez toate neplacerile Frantei in comparatie cu tarile germanice de mai sus (sau de mai jos - pe bloguri).


Nu mi-a placut costul autostrazilor.
In Ungaria dai 7 Euro pentru 4 zile de mers pe autostrazi (toate).
In Austria dai 7,70 Euro pentru 10 zile de mers pe autostrazi (toate).
In Elvetia dai cam 30 Euro (40 CHF) pentru tot anul de autostrazi (toate).
In Franta am dat 30,20 Euro pentru a merge de la Geneva la Montpellier. Si am ratat o plata de vreo 2 Euro pentru ca am iesit din Geneva pe un drum secundar. Iar cei 30,20 Euro i-am dat in doua transe. Ulterior am descoperit ca platile pentru autostrazi in Franta se fac in mai multe feluri, ceea ce m-a dus cu gandul la eticheta care s-a pus francezilor ca fac lucruri complicate inutil.
Peste cateva zile m-am calmat dupa ce am vazut cum e in Italia, unde e o babilonie fata de Franta.

Sumarul zilei: 979 km, 12 ore si 30 minute (cu tot cu pauze de poze).
Ce-am invatat: Ca Elvetia e frumoasa rau! Ca navigatia GPS e utila ca aerul. Si multe altele si marunte cum ar fi modalitatile de plata pe autostrazile straineze.

Ah... Elvetia!

M-am cam indragostit de Elvetia.
Am ezitat daca sa o iau prin tara asta care necesita control la vama. Aveam si detectorul de radar in bagaje si stiam ca pot fi perchezitionat de politie si posesia de detector e infractiune grava in Elvetia. Pana la urma mi-am zis sa imi iau inima in dinti si sa "ma risc".


Controlul vamal a fost mai minutios decat ma asteptam, dar politicos si a durat 5 minute. Ulterior am mai intrat o data in Elvetia prin Geneva si nu era nimeni la postul vamal. Insa la coltul de nord-est e sita mai deasa.

Ziua a inceput prost in Germania, cu ploaie. Cand am intrat in Elvetia ploaia a continuat. Pana spre Zurich, cand norii s-au mai spart si peisajul a inceput sa ma copleseasca.


Aici eram deja aproape de Lausanne, pe cumpana apelor intre Rhin si Rhone. De aici autostrada a inceput sa coboare spre lacul Leman (sau Lacul Geneva).


Aceasta coborare a autostrazii spre lac si Lausanne m-a lasat cu gura cascata. Peisajul ce s-a revelat in fata ochilor a fost incredibil. Muntii de vis-a-vis sunt in Franta. Si fix in fata este localitatea Evian-les-Bains, de unde se scoate apa aia de o beau snobii pe la noi si toata lumea pe la ei. In centru si stanga jos se vede Lausanne.


Prin astfel de locuri m-a plimbat GPS-ul cand l-am rugat sa ma scoata putin de pe autostrada. Cam asta a fost momentul cand m-a cucerit total Elvetia si mai ales Lausanne-ul (pe care l-am vazut doar de sus).


Am trecut si prin Versoix (unde a fost residinta regelui Mihai in exil), si apoi prin Geneva. Aici nu am oprit decat la stopuri. Am reusit sa fac o poza chinuita stropitoarei ("PissVache") din mijlocul lacului.

Peste o mie

Peste o mie de kilometri am facut in ziua asta (1.047 km). Cred ca a fost pentru prima oara cel mai lung traseu la volan facut de mine.


Podurile cu verdeata din Ungaria si/sau Austria.


Rafinaria OMV de la intrarea in Viena.


Benzinaria de la iesirea din Salzburg/Austria unde am oprit sa... dau 50 de centi "la un nene" ca sa fac un pipi.


Am oprit dupa Munchen, intr-un orasel Buchloe. Aveam ezitari pentru a doua zi in ceea ce priveste Elvetia.

Sumar: 1.047 km, 15 ore de condus si pauze.
Ce-am invatat: ca poti sa-ti iei vigneta pentru autostrazile unguresti si austriece de la benzinaria Mol de la intrarea in Szeged. Ca poti sa treci foarte misto in Ungaria prin Cenad (venind dinspre Timisoara, nu dinspre Arad), ca sa eviti eventuale aglomerari de la Nadlac.

Timisoara/Temesvar

Titlul blogului e "prieteni, vorbe si imagini". Aici sunt imagini cu prieteni. Oameni care m-au facut sa ma simt in Timisoara ca acasa, desi i-am mai intalnit doar o data in viata pana atunci.

El e Morris Joy. Asta e numele de "scena". Nici nu conteaza ce scrie in buletin.


Iar aici sunt cu doi "allianz"-i banateni, oameni dintr-o bucata (Mihai Albu si Marius Crisan).

Cu astfel de oameni devin valabile miturile despre ospitalitatea si omenia româneasca. Mituri in care nu prea mai credeam si care din pacate sunt doar exceptii in ziua de azi.

Inceput de drum lung

Iaca imi pusei bocceluta in spinare, ma suii pe bidiviul japonez si apucai calea pribegiei temporare (numita vacanta). Toate mi s-au parut roz in ziua aia. Rozul metaforic care in realitate a izvorat din verdele crud de primavara si dintr-un cer albastru racoritor.

Ma asteptau mii de kilometri de condus fara peripetii, cu privelisti frumoase si manoase pentru amintiri.

Sumarul zilei intai: 550 km, 9 ore si 45 minute cu tot cu pauze.
Ce-am invatat: drumul Lugoj - Timisoara e prost ca naiba. Din pacate nu se poate evita. De asemenea lucrari de asfaltare prin preajma Sebesului si pana la Deva. Mici obstacole deci. La intoarcere am vazut si ce inseamna asfaltarea asta...

Grumpy Old Men and Happy Young Dancers

Sambata ne-am strans in port (The Harbour) sa bem un rom pentru marinarul care tocmai a intinerit (dovada mai jos). Fara sa vreau, cand m-am uitat la pozele astea, am impartit lumea in doua tabere: Grumpy Old Men si Happy Young Dancers

Grumpy old men
Din gasca asta am facut si eu parte, dar din fericire nu sunt documente istorice care sa ateste acest lucru. Am ales doua poze (scuzati calitatea, toate-s poze facute cu telefoane) care sa justifice titlul ales.



Aici un bosorog (de-o varsta cu un tanar dansator) primeste un masaj pentru umarul vag paradit.

Happy young dancers
Incep cu o poza numai buna de pus pe o caseta cu Benny Hill.


Aici, in ciuda aparentei, sunt trei personaje.


Si sa te tii: incep miscarile lascive, unduieli la balustrada, stigaturi din sala.

De remarcat aerul de lord, cu paharul tinut gingas in mana stanga.

Si acum doua poze cu vedeta incontestabila a serii.

Ca doar era ziua lui, ce mama naibii!

Imi pare rau ca nu am poze cu toata lumea, dar majoritatea sunt facute cu telefonul si nu merita aratate: tulburi, neclare, prost luminate, prost incadrate. Mai sus am selectat cam ce era mai bun si am brodat comentariile in jur.

Avem un avion! Sa-i facem o surpriza!

Titlul nu e tocmai in topica corecta. Cel mai bine ar fi fost "I-am facut o surpriza si s-a facut avion!".

Ca si acum un an (ocazie cu care mi-am inaugurat acest blog), neshte oameni din jurul domnului Alberth s-au hotarat sa-i faca o surpriza. Petrecere surpriza. Anul trecut era pe un fond depresiv, anul asta pe un fond eupsihic. Si, cum se va vedea mai incolo, fondul se va transforma intr-unul exuberant.
Inceputul a fost adunarea la Lorin si Madalina. O multime de oameni, cu arme si bagaje culinare si alcoolice. Consemnul a fost pentru ora 19:30. Pana la 8:00 s-au strans cu totii. Ambuscada a fost pregatita, scena asezata, rolurile stabilite. Apoi a urmat asteptarea. Si cat am avut asteptare, un alt personaj a devenit centrul atentiei publicului .

Adicatelea Vladut. O luna jumate si o rabdare de fier inca de la varsta asta. Caci ne-a suportat cu o noapte de paranghelie.

In bucatarie trebaluiala. Se aseaza lucrurile pentru orgia culinara de mai incolo.


Se da semnalul! Vine actorul principal. Susoteli in hol, lumini stinse si... SURPRIZAAAA!

I s-a zburlit parul in cap cand ne-a vazut!

Apoi ne-a pupat pe toti. Apoi s-au destupat sticloantele de tarie si... a inceput transformarea in avion/aviator.

(doua ore mai tarziu)

Un pic mai incolo atmosfera devine tot mai incetosata. Sau aburita.

Noroc ca are plamani, taica!


Problema: studiind doar figurile celor doua persoane din poza, sa se spuna care a baut o vadra de whisky si care n-a baut decat suc si apa plata.


Avem si o poza cu minorii participanti la petrecere.

(care au fost cuminti, au baut apa plata cu lamaie, n-au fumat si n-au auzit cuvinte porcoase de la porcii batrani si beti din jur)

Indian - talpa iute, mancare buna si hãhãialã ca in vremurile bune

...zis si "Mancaciosul"


...zis si "pletosul"

(totusi prietenii ii mai zic si "Bikerul")

Zis si... in toate felurile.

...inghetata de mango dulce mult aduce.

"Depravare" LOTR

5 AM, sufrageria mea

Suficient de neinspirat sa nu pun la display toate sticlele (goale) de vin. Si suficient de neinspirat sa nu fac si o poza "before", cu platourile de branza mucegaita.


LOTR - extended version. Cam 6 ore de film am rezistat trei oameni ai muncii intr-o vinere seara. Mai avem 6.


My precious a fost Tezaur de Jidvei 2004 (Feteasca Regala cu Muscat Ottonel). Incredibil, dar sec. Si incredibil, dar mai e o juma' de sticla in frigider. Fraierilor, ati plecat si m-ati lasat cu tezaurul pe mana!
(poate apuc zilele astea sa pun si post-ul care sa explice fetisul asta pentru Jidvei)