Un castel de vis din sudul Germaniei facut de un rege mai sarit de-al lor, Leopold al II-lea. Lumina de inserare si norii subtiri de pe cer nu m-au lasat sa il prind in toata splendoarea lui. Da' vorba rumânului: "merge si'asa!"
Si ca tot vorbeam de rumân, trebuia si el sa se vada pozat langa castel.
Poza e facuta de pe o podisca platata peste un hau imens.
Iete si senzatia pe care o aveai de acolo, de sus.
Iete acilea un stadion pe care si-a pus Allianz stampila. E o realizare arhitectonica impresionanta. Splendoarea ei se vede mai ales noaptea, cand e luminata in combinatii de trei culori: alb, rosu si albastru. Pentru ca nu am vazut-o deloc noaptea luminata, puteti sa va faceti o idee la http://www.best-of-munich.com/allianz-arena/Pictures-Allianz-Arena.html.
Vis-a-vis de stadion e un delusor cu o ditamai elicea de facut energie electrica. Pe delusorul respectiv am vazut o (singura) imagine (in 4 zile) care aducea la miros a plaiuri mioritice.
Am vazut-o si p'asta! Dacia cu numar de Jermanica! Sa moara Tzac si Pac de nu s-o bolânzit neamtu'!
La una din intrarile in complexul de cladiri ce definesc sediul central Allianz AG.
Pozele nu sunt trucate si eventualul umor nu este decat involuntar, spontan si natural.
Terasa Doamnei, o zi de amorteala. Insa lucrurile nu se iau intotdeauna dupa aparente, si dezmorteala vine de unde nici nu te astepti.
O rezidenta de Dubai, cu un nume ce te duce cu gandul la alte locatii geografice de pe planeta asta. Cum ar fi Campia Panonica (Platonica?) sau Cismigiu.
Acesta este un post care nu ar trebui sa necesite comentarii. Poate doar comentarii care sa mai domoleasca imaginatia privitorului care si-ar putea inchipui ca... cine-stie-ce...
Incep cu o imagine care spune intr-un fel cam cum arata seara la inceput.
Iar in camera cealalta se incalzeau aparatele foto.
Dupa care a inceput iubirea...
Si iarasi iubirea...
..si totusi... iubirea? Chiar asa, nenicule?
Alte forme de iubire.
Mutam camera mai la dreapta si vedem alte forme de iubire... la patrat.
(la patrat, sau la rotund; depinde unde te uiti - la cap sau la burta... he, he, he... ce-mi plac bancurile mele!)
Sa mai lasam iubire deoparte si sa portretizam activitati cu potential mare de avariere a santatii.
Urmeaza intalnirea cu un "gringo" din departari: Angelscule, bine ai venit printre noi!
(Angelscule, printre noi, dar nu prea "printre", ca spatiul e limitat; si urechea... n-are nevoie decat de una... hmmm, yummy!)
Apoi... lucrurile au luat-o razna rau! Vreo doi s-au pus pe spus bancuri. Si iar bancuri. Si iar bancuri. Pana a ramas tot auditoriul fara suflare de atata ras.
Din cauza ca unii dintre participantii la ziua mea sunt persoane publice, cu o mare problema de imagine in lume, ma vad nevoit sa protejez prin orice mijloace, oricat de ridicole, identitatea acestora. Vizitatorii acestui blog trebuie sa inteleaga ca aceste imagini necenzurate ar putea avea un impact coplesitor asupra vietii acestor oameni.
...ma rog, unii ierea mai seriosi.
Altii mai faceau si o poza printre bancuri.
Altii mai mancau si o maslina. Si tineau locul cald, caci - daca nu stiati - "racoarea dauneaza grav canapelei!"
Apropos, cu aceasta ocazie imi cer scuze celor ce s-au simtit ofensati de faptul ca timingul felurilor de mancare nu a fost chiar cel dezirabil. Aceasta s-a datorat unui simtzamant de bine ce a cuprins gazda si care a pierdut controlul situatiei.
A venit vremea sa desconspiram si pe spunatorul principal de bancuri.
(aici probabil zicea vreun banc cu maimute)
Combustibilul principal: Red Bull + w... w... water? Water l'eau?
(zoom-in pe tricou)
Would you?
Si la mai mareeee!
In primul rand ca titlul "Caprele Irinucai" nu are alta explicatie decat ca... nu am gasit alta rima. Nu cautati vreo metafora acolo, ca nu e.
Cine e Irinuca? Pai cine nu o mai stie pe Irinuca cea cu codite puse pe sarma prin 1995... Doamne, ce batrani suntem!!!
Irinuca in 1995, in Apuseni, cu coditele pe sarma si cu umerii rupti dupa ce a carat un rucsac plin de bunavointa "coledzilor".
Iat-o acum pe Irinuca 2007. Daca observati vreo schimbare morfologica, sa ma anuntati si pe mine, ca eu nu ma prind.
Ce s-a intamplat insa in capul ei... acolo sa te tii schimbari, ca doar 11-12 ani nu erau sa treaca fara urmari.
Mai intain insa sa creem cadrul povestii: o data la 1-1,5 ani, la ore absolut fara nici o noima, ma trezesc cu cate un telefon de la sus-pomenita Irinuca care covoaca o mare "adunare" de colegi de liceu, munte sau ce i-om mai fi fost noi. Nu conteaza ca e in timpul saptamanii, ca ai examene, treaba pentru 36 ore pe zi... Irina te conjura sa iesi la o dixtractie. Si bine face!
Cam asta a fost gasca lu' Pitzigoi pe care a reusit sa o adune in seara zilei de 10 ianuarie la un barulete/clubulete din Bucuresti. Nu lipseste nimeni din poza, caci chelnarita este artistul ce ne-a imortalizat.
Pentru posteritate: DanC, Andrei, Kyshtock, Irina si Ruxandra.
Avem un Andrei lovit de filoxera umana... ma rog, boala la moda in Bucuresti in aceste zile. O guturogripa de te face praf pentru 3-4 zile. Reuseste totusi sa stoarca un zambet pentru a nu strica atmosfera. Bravo Andrei, suntem alaturi de tine! Nu prea alaturi, ca ne ia si pe noi filo...aia, ca nu mai stiu cum i-am zis.
Urmeaza o seara in care Irina ne povesteste ultimele ei trairi: Africa de Sud. O luna printre negri sculptati in abanos si cu deosebite calitati (mai ales fizice). Aici, in poza, cred ca tocmai despre asta ne vorbea.
Cum era aia din Creanga, din "Amintiri din copilarie", cand ii lua ta'su pe copii pe sus si zicea "tâta mareeee"?
Bineinteles ca noi, cei cativa porcovani de fata prezenti, am facut tot posibilul sa maximizam mistoul legat de subiect. Cu toate ca, biata Irina, ne trecea si prin tragica problema Darfourului si complicatiile vietii de femeie in lumea islamica din Sudan, noi o tineam una si buna cu hi-hi-hi si ha-ha-ha.
Nu s-a legat chiar intocmai mistocareala, caci lipsea piesa de rezistenta a luptei (de rezistenta) cu Irina: DanA, zis si Angelscu. Oricat ne-am straduit, a lipsit sarea, piperul si mai ales boiaua pe care Angelscul le pune in discutiile cu Irina.
(DanA care, la acea ora, aflat intr-o calatorie care sa spulbere miturile lui Borat, probabil ca priza o ultima doza de Kasakhstan)
A urmat apoi retragerea catre vizuina lui K-shtok. Nu insa fara o oprire prin parcul Gradina Icoanei, unde fetele au tinut sa se dea utza. Sa se utzuleze mai bine zis (pentru explicatii, consultati http://ghituci.blogspot.com/2006/04/alte-dou-nelesuri-ale-verbului-se-uula.html)
La K acasa am pus punct serii, nu dupa ce Irina, venita cu forte proaspete din South Africa, a vrut sa ne urneasca pe noi, bosorogii, in cluburi de desfrau. Am rezistat insa eroic si am preferat un pahar de Orangina
Maine vine Sf.Ion. Familia mea poseda o Ioana in arsenal, iar don'soara respectiva s-a gandit sa reuneasca o mica parte din familie la un restaurant ("Charm" - foarte OK).
Incep cu o poza a surorilor sister. Adica mama si Corina.
Vivi si vara-mea.
Vara-mea si telefonul.
...si crevetele... si lamâia... si bratara din Mexic.
Un mic post si despre Revelion. A fost simplu si cald si prietenesc/prietenos.
Personajele principale: Ed, Lulu, Daniel si Lucia (si DanC); am fi putut fi mai multi, dar...
Locul: etajul opt, vedere spre nord-vest.
Seara incepe cu un test-drive de Toyota (soferul e in imagine) si cu o serenada cantata sub balconul ursuletului. "La ursulet in poarta/E-o capota moarta"... ceva de genul asta.
(Pentru cei ce nu cunosc, acesta este Mitsubishi-ul lui Alberth, cu capota sifonata si compartimentul motor izolat meserias cu scoch; "masina ikebana" cum i-a zis Daniel)
Suparare, dezamagire... dar viata merge inainte (oare el stie asta?).
